Implant Dentar - preț, etape, tratament
Implantul dentar reprezintă o soluție eficientă și durabilă de înlocuire a dinților pierduți și implicit de restaurare a structurii funcționale și estetice a danturii. Implantul dentar ajută la menținerea volumului osos în zonele edentate și la păstrarea echilibrului ocluzal, contribuind la menținerea sănătății orale pe termen lung.
Datorită evoluțiilor tehnologice recente, implanturile dentare au devenit accesibile în diverse variante și materiale, fiind posibilă personalizarea lor pentru fiecare pacient, în funcție de structura anatomică și de cerințele funcționale și estetice.
Ce este implantul dentar?
Implantul dentar este o structură artificială, concepută pentru a înlocui rădăcina unui dinte pierdut și pentru a susține o coroană dentară sau alte structuri protetice. Structura unui implant dentar tipic include următoarele componente:
- implantul propriu-zis (este un șurub de formă cilindrică sau conică, realizat, de obicei, din titan sau zirconiu);
- bontul protetic (componentă care face legătura între implant și coroana dentară);
- coroana dentară (componenta protetică ce acoperă complet implantul, vizibilă la exterior).
Cum știi că ai nevoie de implant dentar?
Decizia de a opta pentru un implant dentar se bazează, în mod normal, pe o serie de factori medicali, funcționali și estetici. Indicațiile pentru implanturi dentare sunt determinate de necesitatea de a înlocui unul sau mai mulți dinți pierduți, fie din cauza unor traumatisme, fie a bolilor dentare, cum ar fi cariile avansate sau parodontoza.
Puteți beneficia de implanturi dentare, de regulă, dacă prezentați o stare generală de sănătate bună și o densitate osoasă adecvată pentru susținerea implantului.
Cât costă un implant dentar - Preț
Costurile pentru un singur implant dentar pot varia în funcție de materialele utilizate și de complexitatea cazului. La determinarea prețului unui implant dentar, se iau în calcul factori precum tipul implantului (titan sau zirconiu), costul bontului protetic, tipul și implicit costul coroanei dentare și, uneori, necesitatea unor proceduri adiționale (adiție de os, sinus lift).
-
Implant dentar INNO2450 RON
-
Implant dentar JD EVOLUTION2450 RON
-
Implant dentar ARDS2700 RON
-
Implant dentar Paltop3200 - 4600 RON
-
Implant dentar AlphaBio3150 RON
-
Implant dentar Megagen AO2900 RON
-
Implant dentar Megagen AR3200 RON
-
Implant dentar NeoDent3600 RON
-
Implant dentar Bredent Blue Sky2900 RON
-
Implant dentar Straumann BLX Roxolid4800 RON
-
Implant dentar Straumann Pure Ceramic5500 RON
-
Implant dentar Straumann Pro4500 RON
-
Implant dentar Zimmer (ZimVie)4600 RON
-
Implant dentar Nobel4400 RON
Cât costă implanturile dentare în toată gura?
În cazul în care aveți nevoie de restaurarea completă a dinților, așadar de un implant dentar în toată gura, se pot utiliza sisteme de implanturi multiple, precum tehnicile „All On 4″ și „All On 6″, ce pot susține o proteză dentară. Costul pentru un implant dentar All On 4 sau All On 6 este, în mod evident, mai ridicat decât costul unui singur implant, deoarece sistemele implică plasarea a mai multor implanturi (patru sau șase).
Tipuri de implanturi dentare
Există numeroase criterii care pot fi utilizate pentru clasificarea implanturilor dentare, de la materialele din care sunt confecționate până la modul de inserție. În general însă, criteriul folosit este cel al locației inserției, după care principalele tipuri de implanturi dentare sunt: implanturi endoosoase, zigomatice și subperiostale.
Implanturi endoosoase (intraosoase)
Fabricate din materiale biocompatibile, implanturile endoosoase au forma unui șurub și se introduc direct în osul maxilar sau mandibular. Implanturile endoosoase reprezintă soluția standard pentru înlocuirea dinților pierduți, fiind recomandate cu precădere pacienților care necesită înlocuirea unuia sau mai multor dinți și care dispun de o structură osoasă stabilă.
Implanturi zigomatice
Implanturile zigomatice sunt implanturi speciale, de lungime mai mare, utilizate pentru cazurile în care osul maxilar a suferit o atrofie severă, care nu poate fi corectată prin adiții de os. Implantul zigomatic se fixează la nivelul maxilarului, trece prin sinusuri, iar vârful se ancorează direct în osul zigomatic. Metoda de implantare permite fixarea dispozitivului chiar și la pacienți care prezintă resorbție osoasă extremă și care nu pot beneficia de implanturi tradiționale.
Implanturi subperiostale
Folosite în situații rare, la fel ca implanturile zigomatice, cele subperiostale sunt recomandate, de asemenea, în cazurile de resorbție osoasă avansată, la pacienții care nu doresc sau nu pot suporta o intervenție chirurgicală complexă. Implanturile subperiostale se fixează sub periost, o membrană de țesut conjunctiv care acoperă osul maxilar.
Tratamentul cu implant dentar și etapele intervenției
Tratamentul de implantologie este structurat în mai multe etape, desfășurate pe parcursul a câtorva luni, în funcție de ritmul propriu de recuperare. Etapele tratamentului includ evaluarea preoperatorie, intervenția chirurgicală de inserare a implantului și, în final, faza protetică.
Analize și indicații înainte de implantul dentar
Anterior efectuării procedurii, este necesar ca medicul să se asigure că puteți beneficia de implanturi dentare. În acest sens, medicul stomatolog va solicita efectuarea mai multor analize. Printre altele, pot fi necesare radiografii panoramice, tomografii computerizate și analize de sânge.
Etapa chirurgicală a implantului dentar
Implantul dentar este plasat în osul maxilar sau mandibular în cadrul unei intervenții chirurgicale desfășurate sub anestezie locală. În timpul procedurii, medicul va realiza o perforare într-o manieră controlată a osului, pentru a introduce și fixa în os implantul. Postoperator, gingia va fi suturată, iar medicul stomatolog sau chirurg vă va oferi indicații cu privire la modul de gestionare a potențialului disconfort postoperator.
Cât durează procedura de inserare de implant dentar?
Durata procedurii de inserare a unui implant dentar variază în funcție de complexitatea cazului și de numărul de implanturi necesare. În general, procedura poate dura între 30 și 90 de minute pentru un singur implant.
Etapa protetică a implantului dentar
După finalizarea perioadei de osteointegrare, urmează etapa protetică, în timpul căreia se atașează bontul protetic, pe care se va monta coroana dentară sau o altă lucrare protetică (punți sau proteze).
Avantaje & dezavantaje implanturi dentare
Implanturile dentare, la fel ca orice alte dispozitive folosite în stomatologie, prezintă numeroase avantaje, dar și o serie de dezavantaje. În general însă, majoritatea pacienților raportează un nivel ridicat de satisfacție în urma procedurii.
Avantajele implanturilor dentare
Implanturile sunt ancorate direct în os, astfel că stabilitatea lor este similară cu cea a dinților naturali. În plus, pe lângă stabilitatea lor, superioară altor soluții de înlocuire a dinților pierduți, implanturile oferă și alte avantaje, precum:
- stimulează osul maxilar și mandibular, prevenind resorbția osoasă;
- pot avea o durată de viață foarte lungă;
- nu necesită adezivi și nu exercită presiune asupra gingiilor;
- nu necesită șlefuirea dinților învecinați.
Dezavantajele implanturilor dentare
Implanturile dentare implică o investiție financiară importantă, mai ales în cazul în care se utilizează materiale și tehnici avansate sau în situațiile ce necesită tratamente adiționale (precum adiția de os). Alte dezavantaje:
- procedura de inserare presupune o intervenție chirurgicală, care implică riscuri;
- timp de vindecare extins (procesul de osteointegrare necesită între 3 și 6 luni);
- risc redus de complicații;
- nu pot fi folosite în anumite situații clinice.
Pot apărea complicații la inserarea implanturilor dentare?
Deși implanturile dentare sunt proceduri cu o rată de succes ridicată și o predictibilitate bună, anumite complicații pot să apară atât în timpul intervenției, cât și postoperator. Riscurile pot fi legate de factori precum starea generală de sănătate a pacientului, calitatea și volumul osului maxilar, respectarea indicațiilor postoperatorii și experiența medicului implantolog. Printre cele mai frecvente complicații întâlnite în procedurile de implantologie dentară se numără sângerările excesive, infecțiile, afectarea nervilor locali, respingerea implantului și periimplantita.
Simptome de respingere a implantului dentar
Respingerea implantului dentar este o situație rară, dar posibilă, care poate avea diverse cauze, inclusiv lipsa de integrare osoasă, infecții severe sau reacții inflamatorii ale organismului. Simptomele care indică respingerea unui implant dentar includ:
- durere persistentă;
- tumefiere;
- mobilitatea implantului;
- sângerări spontane;
- retracția gingivală în jurul implantului;
- dificultate în masticație sau o senzație de disconfort în zona implantată.
Respingerea implantului este, de obicei, confirmată radiologic, prin observarea unui spațiu între implant și os, ceea ce indică o lipsă de integrare.
Infecția după inserarea de implant dentar
Infecțiile postoperatorii sunt o complicație rară, asociate în general cu o igienă orală neadecvată, nerespectarea recomandărilor postoperatorii sau cu prezența unor afecțiuni sistemice care compromit vindecarea. Simptomele unei infecții postoperatorii includ durere persistentă, inflamație, edem și, în unele cazuri, apariția unui abces la locul implantului.
Recuperarea după intervenția de inserare de implant dentar
Recuperarea după intervenția de inserare a implantului dentar se desfășoară puțin diferit, de la caz la caz, însă în general durează pentru perioade similare de timp. Postoperator, pentru a reduce riscul de complicații și pentru a susține procesul de osteointegrare, este recomandat să evitați alimentele dure, să mențineți o igienă orală strictă și să respectați întocmai indicațiile postoperatorii ale medicului.
Implantul dentar - indicații postoperatorii
Ce nu ai voie să mănânci după inserarea implantului?
Postprocedural se recomandă evitarea anumitor alimente care pot compromite procesul de vindecare și osteointegrare. Alimentele dure, crocante sau lipicioase trebuie excluse, deoarece pot cauza presiune excesivă asupra implantului și pot contribui la formarea de inflamații sau chiar la eșecul osteointegrării. De asemenea, lactatele trebuie evitate în primele 24 de ore, deoarece bacteriile din produsele lactate pot interfera cu procesul de vindecare. Cafeaua și alte băuturi fierbinți ar trebui, de asemenea, evitate, întrucât temperaturile ridicate pot stimula fluxul de sânge către zona operată, amplificând inflamația și riscul de sângerare.
Implant dentar - reacții normale după operație
După inserarea unui implant dentar, sunt considerate normale anumite reacții locale. Printre acestea se numără:
- umflarea moderată a zonei implantului, care poate persista câteva zile (reprezintă un răspuns inflamator natural al organismului);
- ușoară durere și disconfort în zona operată;
- vânătăi și echimoze (se formează în special în urma unor proceduri complexe sau al adiției osoase concomitente);
- sângerări ușoare (în primele 24 de ore după operație).
Pot fuma după procedura de implant dentar?
Studiile clinice arată că rata de eșec a implanturilor dentare este mai mare la fumători, comparativ cu nefumătorii, deoarece nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară influențează negativ procesul de vindecare. În consecință, dacă sunteți fumător și aveți nevoie de un implant dentar, vă încurajăm ca postoperator să evitați complet fumatul, pentru minimum două săptămâni.
La cât timp se scot firele după implant dentar?
Firele de sutură utilizate după intervenția de inserare a implantului dentar sunt, în general, îndepărtate la aproximativ 7-14 zile după operație, în funcție de tipul și complexitatea procedurii și de ritmul individual de vindecare. În cazul în care sunt utilizate fire resorbabile, ele se vor dizolva în mod natural, iar îndepărtarea nu va fi necesară. Medicul stomatolog va evalua procesul de vindecare și va decide momentul optim pentru îndepărtarea firelor, având în vedere sănătatea țesuturilor și riscul de complicații postoperatorii.
Cum ai grijă de implanturile dentare?
Îngrijirea implanturilor dentare este obligatorie pentru a asigura longevitatea lor și pentru a preveni complicațiile. Se impune efectuarea periajului dentar de două ori pe zi, cu o periuță de dinți cu peri moi, cu mișcări blânde, timp de minimum două minute de fiecare dată. Pentru a curăța spațiile dintre implant și dinții naturali, se recomandă utilizarea aței dentare, conform indicațiilor medicului. În plus sunt recomandate controale regulate la medicul stomatolog pentru monitorizarea sănătății implanturilor și pentru efectuarea detartrajelor periodice.
Întrebări frecvente despre implanturile dentare:
Când nu se poate insera un implant dentar?
Există situații în care inserarea unui implant dentar nu este recomandată sau posibilă, din cauza unor factori legați de starea generală de sănătate, de structura osoasă disponibilă sau de afecțiuni locale ale cavității orale. Contraindicațiile includ:
- afecțiuni sistemice (precum diabetul necontrolat, bolile cardiovasculare severe sau tulburările de coagulare);
- densitatea osoasă insuficientă în zonele edentate, cauzată de resorbția osoasă avansată (necesită intervenții suplimentare de adiție osoasă înaintea implantării);
- infecțiile active în cavitatea orală, precum parodontoza severă sau inflamațiile acute (reprezintă contraindicații temporare, până la tratamentul complet al condițiilor preexistente).
Beneficiez de garanție la implantul dentar?
Implanturile dentare sunt, de regulă, însoțite de o garanție care acoperă posibilele defecte de fabricație ale componentelor implantului sau situațiile rare de eșec al osteointegrării în condiții normale de utilizare. Garanția variază în funcție de producător și de calitatea implantului.
Care este rata de succes a implanturilor dentare?
Rata de succes a implanturilor dentare este în general foarte ridicată, fiind estimată la 95-98% în cazul pacienților cu o stare de sănătate bună și cu o igienă orală corespunzătoare. Succesul pe termen lung al implantului depinde de factori precum calitatea osului, corectitudinea procedurii de inserare și respectarea indicațiilor postoperatorii.
Intervenția de inserare de implant este dureroasă?
Procedura de inserare a unui implant dentar se realizează sub anestezie locală, astfel încât să nu simțiți durere în timpul intervenției. Anestezia blochează complet senzațiile dureroase pe durata operației, iar disconfortul postoperator este minim și controlabil cu medicamente analgezice. Recuperarea este de obicei rapidă, iar disconfortul, atunci când apare, este resimțit ca o presiune sau sensibilitate ușoară în zona implantului .
Ce durată de viață are implantul dentar?
Durata de viață a unui implant dentar poate varia în funcție de calitatea implantului, de igiena orală personală și de monitorizarea periodică a implantului. Cu o igienă orală corespunzătoare și în condiția efectuării cu regularitate a controalelor la stomatolog, implanturile pot rezista mai mult de 20-25 de ani, iar unele pot chiar să dureze toată viața.