Fatete dentare - TOT ce trebuie sa stii despre tratament: pret, tipuri

Fatete dentare Fatete dentare
Te găsești în situația în care zâmbetul tău nu te mai reprezintă și simți că acest lucru îți afectează încrederea? Te gândești să-ți pui fațete dentare, dar nu ești sigură că aplicarea fațetelor dentare ceramice poate reda dinților naturali un aspect ideal?
 
Te-ai săturat de carii dentare sau să tot mergi la dentist ca să-ți schimbi plombele acelea inestetice din față? Dinții tăi sunt ciobiți, galbeni și nu mai arată așa cum ți-ai dorit, făcându-te să eviți să zâmbești cu încredere?
 
În acest articol, vom explora tot ce trebuie să știi despre fațetele dentare: ce sunt, cum funcționează, tipuri, etape ale tratamentului și cum să le îngrijești pentru un zâmbet impecabil.
 
Vei afla cum acest tratament dentar poate transforma zâmbetul tău, oferindu-ți o soluție rapidă, eficientă și minim invazivă pentru a obține aspectul pe care ți-l dorești și a-ți recăpăta zâmbetul mult visat.

Rezumat

Ce sunt fațetele dentare

Fatetele dentare sunt foite subtiri din ceramică sau compozit, care sunt aplicate pe suprafața vizibilă a dinților pentru a îmbunătăți atât estetica, cât și funcționalitatea lor.

 

Scopul lor principal al aplicării fațetelor dentare este de a îmbunătăți aspectul estetic al zâmbetului, corectând diverse imperfecțiuni dentare.

Fatete dentare Fatete dentare

Fațetele dentare reprezintă o soluție minim invazivă în comparație cu alte proceduri stomatologice, cum ar fi coroanele dentare, deoarece ele acoperă doar partea vizibilă, spre deosebire de coroane, care acoperă întreaga structură dentară

Când sunt necesare fatetele dentare

Indicația utilizării fațetelor dentare este, în general, una personalizată, bazată pe dorințele estetice ale pacientului, mai degrabă decât pe strictele recomandări clinice. Fațetele dentare sunt indicate în următoarele situații clinice:

  • Dinți pătați sau decolorați: Fațetele sunt ideale pentru a acoperi petele și decolorările care nu răspund la albirea dentară. Acestea pot fi cauzate de îmbătrânire, traumatisme sau tratamente dentare anterioare
  • In cazul în care albirea dentară nu oferă rezultatele dorite sau nu este recomandată
  • Pentru mascarea defectelor estetice apărute la dinții tratați endodontic (cu tratament de canal)
  • Dinți ciobiți sau fracturați: Fațetele pot repara dinții afectați, restabilindu-le aspectul și funcționalitatea
  • Dinți cu spații între ei (strungăreațǎ): Fațetele pot umple spațiile interdentare, creând un aspect uniform
  • Dinți ușor strâmbi sau cu forme neregulate: Fațetele pot corecta forma dinților ușor deformați sau cu o poziție nefirească, oferind un aspect aliniat si in cazul de înghesuiri dentare
  • Dinți uzați sau erodați: Fațetele pot restabili aspectul dinților afectați de uzură sau eroziune
  • Dinți cu plombe inestetice sau carii localizate la baza dintelui: Fațetele pot masca aceste imperfecțiuni
 
Datorită tehnologiilor moderne, procedura de aplicare a fațetelor dentare se realizează într-un mod minim invaziv, șlefuirea, atunci când este necesară, îndepărtând doar o cantitate mică de smalț, de obicei între 0.2-0.5 mm.
 
Grosimea-unei-fatete-dentare

În unele cazuri, se pot aplica fatete dentare No Prep, adică nu este necesară șlefuirea prealabilă a dintelui. Decizia finală și alegerea tipului potrivit de fațete trebuie făcută în urma unui consult cu un medic stomatolog.

Candidatul ideal pentru aplicarea fatetelor dentare

Cei care își doresc o îmbunătățire estetică a zâmbetului, modificând culoarea, forma sau alinierea lor.

 

Persoanele cu pete și decolorări rezistente la albire, care caută o soluție durabilă pentru un zâmbet uniform.

 

Cei cu dinți ciobiți sau fracturați, care necesită restaurarea aspectului și funcționalității.

Pacienții cu spații interdentare vizibile (strungăreață).

 

Persoanele cu dinți ușor strâmbi sau cu forme atipice, ce pot fi armonizate cu ajutorul fațetelor.

 

Cei afectați de uzură sau eroziune a dintilor, care doresc să-și recapete aspectul natural.

Când fațetele dentare nu sunt o opțiune?

Dinți sever deteriorați: Dacă integritatea dinților este compromisă, si ati ajuns la scoaterea nervului dentar atunci tratamentul cu fațete dentare nu se poate utiliza. In acest caz, deși fațetele dentare nu sunt o solutie pentru acel dinte, se pot folosi fatete dentare pe restul dintilor iar pe dintele cu tratament de canal vom face coroane dentare.

 

Probleme severe de aliniere: Corectarea malpozițiilor grave necesită tratamente ortodontice prealabile. Fațetele dentare sunt o opțiune doar dupa ce dintii ajung pe pozitiile corecte.

 

Bruxism avansat: Scrâșnitul excesiv al dinților poate duce la deteriorarea fațetelor; o gutieră de protecție ar putea fi necesară in aceasta situatie.

 

Lucrări protetice existente: Fațetele sunt destinate dinților naturali, nu coroanelor dentare sau punților.

 

Probleme de ocluzie: Situații precum ocluzia inversă exclud utilizarea fațetelor.

 

Lipsa dinților suport: Desi fațetele dentare pot corecta o multime de probleme, acestea nu pot fi aplicate în lipsa unei baze dentare naturale sau implantare adecvate.

 

Dinți foarte înghesuiți sau poziționați incorect: Este necesar un tratament ortodontic înaintea aplicării.

 

În general, orice persoană cu dinți sănătoși, dar care prezintă imperfecțiuni estetice sau minore probleme de aliniere dentară, poate beneficia de un tratament cu fațete dentare.

 

Este important să aveți o sănătate orală bună, fără infecții sau boli parodontale active, pentru a putea opta pentru fațetarea dentară.

Tipuri de fatete dentare

Fațetele dentare sunt clasificate în principal în funcție de metoda de preparare și de materialele utilizate. Clasificarea influențează atât procesul de aplicare, cât și durabilitatea și aspectul final al fațetelor.

Tipuri de fațete dentare în funcție de tehnica de aplicare:

Fațete cu șlefuire (PREP)

Presupun îndepărtarea unei cantități mici de smalț (de obicei 0.2 – 0.6 mm) de pe suprafața dintelui pentru a face loc fațetei.
Sunt potrivite pentru corectarea diferitelor probleme dentare, inclusiv înghesuirile dentare.

Fatete cu slefuire minima (MINIMAL PREP) 

Atunci cand dintele arata bine, nu sunt inghesuiti dar are mici probleme de structura fațetele dentare pot fi realizate minim invaziv.
In acest caz fațetele dentare sunt realizate cu o slefuire minima (0.2 – 0.4 mm) fara a depasi smaltul.

Fațete fără șlefuire (NO PREP)

Sunt fațete foarte subțiri care se aplică direct pe suprafața smalțului, fără a fi necesară șlefuirea prealabilă. Acest tratament pentru fatetele dentare vine cu slefuire 0.
Acestea sunt indicate atunci când dinții sunt sănătoși și se dorește doar o schimbare a culorii sau a formei, sau în cazul unor mici spații între dinți, ciobituri sau colorații lângă gingie.
 
Nu sunt recomandate în cazul dinților foarte înghesuiți sau rotiți.
 
In general slefuirea in cazul fațetelor dentare este unul minim invaziv in comparatie cu slefuirea pe care o realizam pentru realizarea de lucrari dentare  cum sunt coroanele dentare.

Tipuri de fațete dentare în funcție de material

Fațete din ceramică (porțelan)

Reprezintă alegerea preferată pentru aspectul natural și rezistența la pete:

  • Fațete Emax: Confecționate din disilicat de litiu, un material ceramic de înaltă calitate. Sunt extrem de rezistente si se remarcă prin durabilitate, estetică superioară și capacitatea de a imita smalțul natural. Pot fi utilizate atât pentru tehnica cu șlefuire, cât și pentru cea fără șlefuire (no-prep).
  • Fațete feldspatice: Realizate prin aplicarea mai multor straturi de ceramică, oferind un aspect extrem de natural.
Fatete dentare Fatete dentare

Fațete din zirconiu

Sunt apreciate pentru rezistența ridicată, fiind utilizate în zonele supuse forțelor masticatorii mari.

Deși nu sunt la fel de estetice ca cele din ceramică, sunt o opțiune excelentă pentru pacienții cu lucrări dentare din zirconiu în apropiere.

Alte dezavantaje ale fatetelor dentaredin zirconiu il reprezinta sistemul de aplicare al fațetelor dentare. Pentru ca zirconiul nu este foarte prietenos cu adezivii, fațetele dentare pot cădea. 

Din acest motiv, in cazul în care fațetele dentare sunt din zirconiu se va realiza o slefuire ceva mai intensa. 

Fațete din compozit

O variantă mai accesibilă, ideală pentru soluții temporare sau pentru corectarea problemelor minore:

  • Mai puțin rezistente la pete și uzură comparativ cu cele ceramice.
  • Utilizate adesea ca fațete provizorii sau pentru a repara dinții ciobiți ori cu discromii minore.

Fiecare tip de fațetă are avantajele sale, iar alegerea materialului depinde de nevoile estetice, funcționale și bugetul pacientului.

Cât de rezistente sunt fațetele dentare

Fațetele dentare din ceramică sunt extrem de rezistente, având o rată de supraviețuire de 94,4% după 5 ani și de 93,5% după 10 ani, conform unui studiu publicat în Journal of Dentistry.

Fatete dentare Fatete dentare

Testele arată că acestea pot rezista la forțe de până la 470 N, mult peste presiunea obișnuită exercitată în timpul mestecării, care este de aproximativ 130 N pentru dinții frontali.

 

Durabilitatea lor depinde de factori precum tehnica de aplicare, materialele utilizate și îngrijirea pacientului. Fațetele din ceramică sunt mai rezistente la uzură decât cele din compozit și oferă rezultate estetice de lungă durată.

Etapele Tratamentului cu Fațete Dentare

Pentru a beneficia de fațete dentare, fiecare pacient trebuie să treacă printr-un proces foarte bine definit de evaluare și înțelegere a nevoilor. În practica noastră de zi cu zi, cele mai des întâlnite probleme apar atunci când nevoile pacienților nu sunt clar înțelese de medic.

 

Tratamentul cu fațete dentare implică mai multe etape, desfășurate într-o ordine bine definită, pentru a asigura un rezultat estetic și, mai ales, funcțional.

 

Etapele pot varia ușor în funcție de clinică și de cazul specific al pacientului, dar, în general, includ etapele descrise mai jos.

Ședința 1 - Consultul inițial

În cadrul primei vizite, medicul stomatolog evaluează starea generală de sănătate orală, discută despre așteptările estetice și funcționale ale pacientului și stabilește un plan de tratament personalizat.

 

În acest moment, se vor realiza fotografii, scanări 3D, o estimare a rezultatelor pe care le putem obține cu ajutorul fațetelor dentare. Decidem dacă fațetele dentare sunt potrivite pentru pacientul nostru și, mai ales, vorbim despre dezavantajele fațetelor dentare.

 

În general, la această consultație încercăm să înțelegem cât mai bine pacientul. Încercăm să-i înțelegem principalele nemulțumiri referitoare la zâmbetul actual.

 

Tot în ședința aceasta răspundem la întrebări frecvente despre fațetele dentare pe care pacienții le au.

Ședința 2 - Șlefuirea și amprentarea fațetelor dentare

Șlefuirea dinților (dacă este cazul)

  • În cazul fațetelor cu șlefuire, se îndepărtează o cantitate minimă de smalț (0,2 – 0,6 mm), pentru a putea pune fațete dentare.
  • În cazul fațetelor fără șlefuire, această etapă nu este necesară.

 

Tratarea afecțiunilor existente

Dacă pacientul prezintă carii, afecțiuni gingivale sau alte probleme dentare, acestea trebuie tratate înainte de aplicarea fațetelor. O sănătate orală optimă este necesară pentru succesul pe termen lung al tratamentului.

După șlefuire, se realizează o amprentă digitală a dinților.

 
Aplicarea fațetelor provizorii
După amprentare, înainte de aplicarea fațetelor dentare, se aplică fatete dentare provizorii. Acestea sunt realizate pe baza simulării digitale a zâmbetului și sunt purtate până la realizarea fațetelor finale în laborator.

Ședința 3 - Testarea unor fațete dentare provizorii

Planificarea digitală a zâmbetului

Deși în trecut utilizam foarte des aplicații precum Digital Smile Design sau Smile Cloud pentru a putea oferi pacienților mei o previzualizare cât mai bună a viitorului zâmbet, astăzi folosesc aproape exclusiv tehnica Wax-Up/Mock-Up.

 

 

Această tehnică îmi permite să simulez viitorul zâmbet direct peste dinții pacientului într-un mediu real. Aici nu mai vorbim doar de niște poze, ci despre a simți, vorbi și chiar mânca cu aceste fațete provizorii.

 

 

Pe baza imaginilor și a modelelor dentare, se proiectează digital noul zâmbet al pacientului, care poate fi simțit. Pacientul poate vedea cum va arăta zâmbetul său final înainte de începerea tratamentului.

 

Realizarea modelelor dentare și probarea zâmbetului

Pe baza amprentei inițiale, tehnicianul dentar modelează digital forma și volumul.

Pacientul probează fațete dentare din compozit provizorii (mock-up) pentru a verifica forma, mărimea și potrivirea în mușcătură. Se pot face modificări în această etapă, dacă pacientul nu este complet mulțumit.

Ședința 4 - Aplicarea fațetelor dentare

Realizarea fațetelor finale

Pe baza ședinței anterioare, fațetele finale sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară. Materialele utilizate pot fi ceramică (Emax, porțelan), zirconiul sau compozit.

 

Proba fațetelor finale

După ce sunt confecționate fațetele dentare necesare, acestea sunt probate pentru a se verifica potrivirea, culoarea și aspectul. Acum este prima oară când pacientul vede în realitate produsul finit.

 

La această probă, medicul trebuie să se asigure că fațetele dentare respectă toate cerințele tehnice. Din perspectiva pacientului, acesta trebuie să se asigure că rezultatul final este conform cu așteptările.

 

Cimentarea fațetelor

După ce s-a verificat potrivirea și medicul a primit acceptul pacientului pentru cimentare, fațetele definitive sunt fixate pe dinți cu ajutorul unui adeziv special.

 

La finalul ședinței, pacientul primește un ghid pentru întreținerea fațetelor dentare. Acest ghid, în mare parte, este același pe care fiecare pacient, fie că are fatete dentare, fie că are dinți naturali, ar trebui să-l urmeze.

 

Controlul final

La 2-3 săptămâni după aplicarea fațetelor, se efectuează un control pentru a verifica adaptarea acestora și starea gingiilor.

Durata unui tratament pentru fatetele dentare

Tratamentul cu fațete dentare se poate finaliza în 2-4 ședințe, în aproximativ 10-14 zile.
Desi unele clinici oferă fațete dentare definitive în 24 de ore de la programare, rezultatele nu sunt mereu cele asteptate.
 

Pentru fațetele dentare puse de mine, termenul de finalizare este in general de 2 saptamani. 

Avantaje si dezavantaje ale fatetelor dentare

Aplicarea fațetelor dentare implică atât avantaje, cât și dezavantaje. Deși fațeta dentară reprezintă o soluție excelentă pentru îmbunătățirea esteticii și funcționalității zâmbetului, este important ca, înainte de a opta pentru fațetarea dentară, să înțelegeți implicațiile procedurii și potențialele dezavantaje asociate.

Avantajele fațetelor dentare

Fațetele dentare pot schimba viata. Acestea oferă rezultate estetice imediate, în general în doar două – patru vizite la stomatolog. Cele mai mari avantaje ale fațetelor dentare includ:

 

Îmbunătățirea aspectului estetic – fateta dentara oferă un zâmbet perfect, corectând diverse imperfecțiuni, cum ar fi dinții pătați, ciobiți, sparți, fisurați, cu forme inestetice, spații interdentare (strungăreața) sau ușoare înghesuiri. Ele pot oferi un aspect uniform, alb și strălucitor.

Procedură minim invazivă – fațetele dentare sunt o opțiune minim invazivă comparativ cu alte tratamente dentare, cum ar fi coroanele. În multe cazuri, se îndepărtează doar o cantitate mică de smalț (0,2-0,6 mm), iar uneori nu este necesară deloc șlefuirea (fațete no-prep).

 

Aspect natural – materialele utilizate, în special ceramica, imită foarte bine aspectul natural, având o transluciditate similară smalțului dentar.

 

Îmbunătățirea încrederii în sine – Un zâmbet frumos poate crește încrederea în sine și poate îmbunătăți calitatea vieții.

 

Nu se pătează – fațetele dentare, în special cele ceramice, nu se pătează de la cafea, tutun sau alte alimente

Dezavantajele fatetelor dentare

Deși beneficiile fațetelor dentare sunt multiple, există și câteva dezavantaje pe care trebuie să le luați în considerare:

 

Cost ridicat – pretul fatetelor dentare, în special cele din ceramică, sunt mai costisitoare comparativ cu alte proceduri stomatologice.

 

Procedură ireversibilă (în unele cazuri) – in cazul fațetelor cu șlefuire, se îndepărtează o mică parte din smalțul dintelui, ceea ce face procedura ireversibilă.

 

Limitări în anumite cazuri – nu se pot aplica pe dinți cu anomalii majore, carii extinse, lucrări protetice sau probleme parodontale.

 

Nu sunt o soluție pentru dinții lipsă – fațetele dentare nu pot fi aplicate în zonele unde lipsesc dinți.

 

Cel mai mare dezavantaj al fațetelor dentare, in cazul celor cu preparatie, este acela ca, desi nu slefuim mult din dinte acest proces este ireversibil.

Intretinerea fatetelor dentare Prep sau No Prep

Intretinerea fatetelor puse de mine si de colegi mei presupune intretinerea dintilor tai. Ce vreau sa spun prin acest lucru este acela ca intretinerea fatetelor nu ar trebui sa fie diferita fata de intretinerea pe care o ai fata de dintii naturali.

Daca aplicarea fatetelor dentare depinde de anumite reguli stricte atunci avantajele fatetelor dentare sunt diminuate considerabil. 

In mod normal tu ar trebui sa poti manca normal orice mancai si cu dintii naturali insa in acelasi timp sa intelegi ca trebuie sa le intreti ca pe dintii naturali.
 
Un minim necesar inseamna sa:
  • o igiena dentara buna spre foarte buna adica periaj dentar dimineata si seara si folosirea aței dentare
  • evitarea pastelor de dinti foarte abrazive
  • controlul periodic la stomatolog
  • evitarea obiceiurilor daunatoare precum rosul unghiilor si utilizarea dintilor la desfacerea diferitelor capace

Cat costa fatetele dentare - Pret

Indiferent ca vorbim de fațete dentare fără șlefuire sau cu slefuire, 99% dintre fatetele realizate de mine sunt din ceramica integrala EMax. Pretul afisat se refera la aceste fatete.

EMax SD

Standard Definition
RON 1800 /Fateta Dentara
  • Fotografii Pre si Post fatetare
  • Scanare 3D Pre si Post fatetare
  • Curatarea cariilor dentare
  • Curatarea plombelor vechi
  • Slefuirea minim-invaziva
  • Amprentare Digitala
  • Fatete dentare provizorii
  • Productie CAD-CAM digitala
  • Fatete dentare cu 3 straturi de laminare
  • Control la 1 luna gratuit

EMax HD

High Definition
RON 2200 /Fateta Dentara
  • EMax SD
  • Fatete dentare cu 3+12 straturi de laminare
  • Grosime minima 0.3 mm
  • Amprente Initiale
  • Igienizare Pre-fatetare
  • Previzualizare Wax-up
  • Fatete dentare de PROBA
  • Control la 3 luni Gratuit
  • Prima igienizare la 6 luni Gratuita
Popular

EMax HDR

High Definition Range
RON 3200 /Fateta Dentara
  • EMax HD +
  • Fatete dentare cu 3+12+6 straturi de laminare
  • Fatete dentare cu 3+12+6 straturi de laminare
  • Grosime minima de 0.1 mm
  • Tehnician Ceramist Dedicat
  • Realizare pe masa refractara
  • Compatibile fatetelor NO PREP

Prețul fațetelor dentare variază în funcție de mai mulți factori:

  • Materialul utilizat – fațetele din ceramică (Emax, porțelan feldspatic) sunt, în general, mai scumpe datorită calității, durabilității și aspectului natural. Fațetele din zirconiu sunt, de obicei, mai costisitoare decât cele din compozit. Fațetele din compozit sunt cea mai accesibilă opțiune, dar au o durată de viață mai scurtă și o estetică inferioară.
  • Numărul de dinți tratați – cu cât sunt mai mulți dinți care necesită fațete, cu atât costul total va fi mai ridicat.
  • Experiența și competențele medicului stomatolog – medicii specializați în estetică dentară pot avea tarife mai mari.
  • Tehnologia utilizată – clinicile care folosesc tehnologii avansate, cum ar fi CAD/CAM, sau laboratoarele dentare care realizează fațete manual pot avea prețuri diferite.
  • Complexitatea cazului – cazurile mai complexe, care necesită mai multă muncă de pregătire sau tratamente suplimentare, pot genera costuri mai mari.
  • Clinica stomatologică: – prețurile pot varia între clinici, în funcție de locație, dotări și servicii oferite.

În funcție de factorii enumerați, prețul unei fațete dentare Emax, de exemplu, poate varia între 1800 și 3200 lei.

 

Prețul complet pentru aplicarea fatetelor dentare pe întreaga arcadă poate fi mai ridicat, deoarece presupune un număr mai mare de dinți tratați. Pentru mai multe detalii, consultați pagina de tarife.

 

Pretul fațetelor dentare - Opțiuni de finanțare

Multe clinici oferă posibilitatea de plată în rate pentru a face tratamentul mai accesibil. Unele clinici pot oferi chiar și până la 50 de rate.
 
In clinica unde imi practic meseria avem 3 variante de plata in rate astfel:
  • DeltaPay – poti beneficia de fatete dentare cu plata in 4 rate FARA DOBANDA
  • TBI Bank – Parteneriatul pe care-l avem ne permite sa va oferim plata in 6 rate FARA DOBANDA sau pana la 60 de rate cu dobanda conform bancii
  • Card Avantaj, Star Bt

Intrebari frecvente despre fatetele dentare

Durata procesului de aplicare a fațetelor dentare poate varia în funcție de complexitatea cazului și de numărul de dinți care necesită tratament. În general, întregul proces necesită între două și trei ședințe (sunt incluse consultul inițial, pregătirea dinților și aplicarea fațetelor propriu-zise) cu o durată medie de 1-2 ore pentru fiecare ședință.

Costul tratamentului de fațetare nu este unul fix, fiind influențat de tipul de material utilizat, clinica aleasă și numărul de dinți. Dacă se optează pentru o reconstrucție completă a zâmbetului cu fațete dentare, costul poate varia între 15.000 și 40.000 de lei.

Aplicarea fațetelor dentare este o procedură minim invazivă care, realizată corect, nu afectează sănătatea dinților. În multe cazuri, este necesară o șlefuire minimă a smalțului, pentru a permite o fixare corectă a fațetelor, însă procesul de șlefuire nu compromite integritatea structurală a dintelui.

La fel ca dinții naturali, fațetele dentare trebuie îngrijite corespunzător, prin periaj regulat. Deși au o structură diferită de cea a dinților, fațetele dentare nu necesită însă o îngrijire specială. Se recomandă, totuși, evitarea consumului de alimente dure și a obiceiurilor vicioase (rosul unghiilor, utilizarea dinților pentru deschiderea obiectelor) care pot fractura fațetele.

Dinții nu rămân expuși în urma șlefuirii. Procedura de șlefuire este realizată doar pentru a crea spațiul necesar pentru aplicarea fațetelor, iar fațetele vor acoperi complet zona preparată. În anumite cazuri, pot fi aplicate fațete provizorii pentru a proteja dinții, până la finalizarea lucrării permanente.

Fațetele dentare sunt aplicate folosind adezivi dentari de înaltă calitate, ce asigură o fixare solidă și de lungă durată. Cu toate acestea, în situații rare, fațetele pot să se desprindă dacă adezivul se degradează sau dacă sunt supuse unor traume puternice. În astfel de cazuri, fațetele pot fi înlocuite, fără a afecta dinții naturali.

În cazul în care apare o carie pe suprafața dintelui neacoperită de fațetă, aceasta trebuie tratată pentru a preveni deteriorarea ulterioară a dintelui. Tratamentul unei carii nu afectează fațeta, însă este posibil ca, în unele situații, medicul stomatolog să fie nevoit să îndepărteze fațeta temporar pentru a avea acces la întreaga suprafață a dintelui.

În mod obișnuit, nu este necesară scoaterea nervului dintelui în cadrul procedurii de aplicare a fațetelor dentare. Fațetele se aplică pe suprafața dinților, fără a afecta structurile interne ale dinților. În cazuri speciale, însă, dacă un dinte prezintă probleme interne semnificative, tratamentele suplimentare, precum devitalizarea, pot fi necesare înainte de aplicarea fațetelor.

Fațetele dentare sunt proiectate să reziste la forțele obișnuite de mestecat, ceea ce înseamnă că nu influențează capacitatea de masticație. Totuși, este recomandat să se evite alimentele foarte dure care ar putea deteriora fațetele, cum ar fi nucile sau alimentele extrem de crocante, pentru a preveni fisurarea sau crăparea lor.

Dacă fațetele dentare sunt aplicate corect și sigilate corespunzător, nu ar trebui să existe spații prin care să pătrundă alimente. Adezivii utilizați sunt special concepuți pentru a asigura o fixare etanșă, prevenind astfel acumularea de resturi alimentare sau bacterii.

În mod normal, fațetele dentare nu ar trebui să cauzeze retracții gingivale. Cu toate acestea, o igienă orală deficitară sau probleme preexistente ale gingiilor pot contribui la apariția retracției gingivale. Vizitele regulate la medicul stomatolog ajută la monitorizarea sănătății gingiilor și prevenirea eventualelor complicații.

Există numeroase clinici stomatologice în București care oferă tratamente de fațetare dentară, inclusiv clinici specializate în estetică dentară. Pentru a obține rezultatele dorite, este recomandat să optați pentru o clinică care colaborează cu medici stomatologi esteticieni cu experiență și cu un portofoliu solid de cazuri rezolvate.

Fațete dentare înainte și după

GEORGIANA

Nemultumirea pacientei se leaga in special de plombele inestetice de pe zona frontala. Ca in multe alte situatii, acestea au fost refacute de mai multe ori, insa nesatisfacator.

Tratament efectuat:

  • Fatete dentare EMax minimal Prep si Coroane Dentare EMax
  • Durata tratamentului – 2 sedinte
  • Culoare 0M2

Andreea

Principalul motiv de nemultumire a fost lungimea dintilor si culoarea prea inchisa a acestora.

Tratament efectuat:

  • Fatete dentare EMax minimal Prep
  • Durata tratamentului – 2 sedinte
  • Culoare 0M1

Alina

O situatie plina de provocari. Pacienta a venit cu un dinte lipsa pe partea stanga. Acel canin lipsea pentru ca nu reusise sa erupa. 

In momentul realizarii fotografiilor pacienta are fatete dentare, iar in zona edentata are o punte dentara provizorie din PMMA.

Tratament efectuat:

  • Extractia caninului inclus
  • Fatete dentare EMax si Coroane Dentare provizorii din PMMA
  • Durata tratamentului – aprox. 4 luni (6 sedinte)
  • Culoare 0M1

ALEXANDRA

Un caz realizat in 3 sedinte. Fatetele dentare au fost realizate integral din ceramica Emax. Nemultumirea pacientei se lega in special de aspectul inestetic al plombelor pe zona frontala.

Tratament efectuat:

  • Fatete dentare EMax Prep
  • Durata tratamentului – 3 sedinte
  • Culoare 0M3

CORINA

Un zambet natural obtinut doar in 2 sedinte. Slefuirile au fost minim invazive, iar alegerea culorii a fost in spectrul dintilor naturali. A fost folosit o nuanta de dinte albit insa aceasta a fost modificata cu pigmenti naturali.

Tratament efectuat:

  • Fatete dentare EMax cu slefuire
  • Durata tratamentului – 2 sedinte (5 zile)
  • Culoare 0M3 cu nuantator

Adrian

Ca in multe alte cazuri, nemultumirea lui Adrian se lega in principal de modul insestetic in care aratau plombele pe zona frontala. Fatetele dentare au fost realizate cu slefuire minim invaziva, iar culoarea aleasa a fost una naturala.

Avantajul fatetelor dentare, in acest caz, este acela ca nu vor mai necesita sa fie schimbate. 

Tratament efectuat:

  • Fatete dentare EMax Prep
  • Durata tratamentului – 2 sedinte
  • Culoare 1M1

Anca

Pacienta a avut, in trecut, facute fatete dentare intr-o alta clinica dentara in Bucuresti.  A fost multumita de forma si de culoarea aleasa. A dorit sa modificam atat culoarea dintilor, cat si anumite unghiuri si zone care ofera dintelui un aspect natural.

Tratament efectuat:

  • Refacere Fatete dentare EMax
  • Durata tratamentului – 3 sedinte
  • Culoare 0M2

9 thoughts on “Fatete dentare”

  1. Pingback: Fatete Dentare Pret Cat te costa sa-ti pui fatete dentare in 2020 Dr.Durbac

  2. Buna ziua, am strungareata foarte mare si as vrea sa o acopar dar dintele din stanga l am avut spart asa ca mi am pus o coroana din ceramica si as vrea sa stiu daca o sa afecteza asta fatetarea

  3. Salut Andrei,

    e greu sa-ti raspund fara sa vad situatia. Trebuie sa stiu ce-ti propui si apoi eu sa pot sa vin cu o rezolvare. Ca sa-ti raspund simplu la intrebare, coroana respectiva, daca-ti place, poate sa ramana pe loc iar fatetele sa acopere restul dintilor.

  4. Buna ziua ! Am citit articolul dvs si as avea o intrebare la care nu am reusit sa gasesc raspuns.
    Eu sunt decis sa imi pun fatete dar intrebarea mea este, puteti pune pe sinti strambi ? Fara a fi nevoie de a purta aparat dentar ? Am inteles ca slefuiti pana la 0.5mm din dinte, dar eu ii am foarte inghesuiti pe arcada de jos. Ati avut cazuri de genul ? Stiu ca probabil va e greu sa dati un raspuns cert fara sa vedeti dvs situatia, dar macar din experienta dvs. Multumesc anticipat !

  5. Salut Andrei,

    Din pacate, daca dintii sunt foarte inghesuiti nu vei putea avea fatete dentare fara sa porti anterior aparat dentar. Am pus fatete dentare pe dinti strambi care au iesit foarte bine insa situatia respectiva permitea aplicarea fatetelor. Am vorbit in videoclipul asta fix despre situatia in care te afli tu https://www.youtube.com/watch?v=He026uP2jHw Daca vrei totusi o parere legata strict de situatia ta, te astept la o consultatie.

    Zi buna!

  6. Buna seara ! Multumesc de raspuns, am urmarit videoclipul dat de dvs. Foarte bine explicati. Ideea este ca eu am 25 de ani si dintii i-am avut strambi de cand ma stiu. Am si plombe si carii si dintii nu i am mai putut albi oricat am incercat. Problema aparatului dentar este ca eu sunt sezonier in strainatate, plec 3 luni vara, 4 iarna si din cate stiu aparatul trebuie reglat periodic… in orice caz, in Septembrie cand revin in tara, imi fac o programare la dvs pentru o consultatie ! Va multumesc mult!

  7. Buna ziua,

    Daca dupa ce s au cimentat fatele emax acestea se mai pot corecta ? Se mai pot pili, ajusta , adaugat start de culoare ? Multumesc

  8. Buna Adina,

    In principiu se pot realiza mici modificari de forma, prin pilire, fara sa deterioram fatetele. Din paca nu putem ajusta culoarea sau sau forma prin adaugare.

    Zi buna!

  9. Pingback: Cât costa faţetele dentare în Bucureşti • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *